AVERTIZOR
INFORMARE
Privind operaționalizarea canalului de raportare – Avertizor în interes public
Potrivit cadrului legal nou-adoptat (Legea nr. 361/2022), persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție următoarele modalități de raportare:
Canale interne – în cadrul entităților publice sau private în care își desfășoară activitatea (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. III din Legea nr. 361/2022);
Canale externe – Agenția Națională de Integritate precum și alte entități publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competență (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. IV din Legea nr. 361/2022);
Divulgare publică – presă, organizații profesionale, sindicale sau patronale, organizații neguvernamentale, comisii parlamentare etc. (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. V din Legea nr. 361/2022).
Termo Ploiesti S.R.L. operaționalizează, canalul intern de raportare pentru persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale legii (persoane denumite generic avertizori în interes public).
Astfel, persoanele care aleg să se adreseze pe canalul intern – Termo Ploiesti S.R.L. pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face prin următoarele modalități:
– Online, pe Platforma Avertizori în Interes Public https://termoploiesti.ro/formular-avertizor/
– Prin e-mail la adresa – avertizor@termoploiesti.ro
– Telefonic, la numărul 0244520312 int.141- persoană responsabilă avertizor în interes public
– Prin intermediul serviciilor poștale la adresa Termo Ploiesti S.R.L. – Brazii de Sus, str. Trandafirilor,
nr. 89, cod poştal 107084 comuna Brazi, Prahova În atenția – „persoană responsabilă avertizor în interes public”;
– Personal, prin prezența la sediul Termo Ploiesti S.R.L. (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email avertizor@termoploiesti.ro)
Conducerea Termo Ploiesti S.R.L. nu va permite sub nici o formă acțiuni de represiune cu privire la persoanele care denunță cu bună credință o încălcare a legii, într-un context profesional inclusiv dacă aspectele nu se confirmă sau se confirmă parțial.
